Mimesis: Vei spune, Ciudată poezie de dragoste în care, Apare, numai o dată cuvîntul Cel mai îndelung uzat: iubesc (Iubeşti - şi... te-am uitat). Aleargă prin fire ne-mai-văzute Romantismul contemporan în care Fiecare literă este un zero Sau unu; Nimic nu se mai pierde, Nimic nu se uită, Totul se calculează precis: Chiar iubirea are un bit ascuns - De paritate. |
duminică, martie 8
Roşu şi negru
Geneză
Dacă oamenii ar fi de o mie De miliarde de ori mai mici Am locui -sînt sigur- Pe o planetă numită Graviton; Pentru că este o particulă ipotetică Dar necesară, precum viaţa. Şi dacă oamenii ar fi De o mie de miliarde de ori mai mari, În inima noastră ar exploda Năvalnic, supernove. Dar oamenii - nefiind de o mie De miliarde de ori mai mari Sau mai mici, se împart singuri În oameni cu inimi În care fuzionează pînă şi hidrogenul Şi oameni cu inimi Ipotetice. |
Fulger din cuvânt
De ce, din nou, cuvinte, Şi doar cuvintele îşi schimbă sensul Cernind culoare vie peste lume - Precum ninsorile de altă-dată? Şi doar cuvîntul doare Şi închide clipa-n care, undeva, În noaptea plumburie, Se stinge-un fulger fără umbră. Dar în aceeaşi clipă - sau cuvînt - Proteic, din cenuşa nudă, Renaşte un nou mormînt Pentru cuvîntul - de pămînt. |
Noapte de pradă
Îmi place să vînez noaptea; Noaptea are gheare de catifea, Mişcări feline şi ochi înţepători. Ce lasă urme subţiri de neoane arzînde În care se lovesc precum fluturii - visele. Îmi place să-mi vînez Alături de noapte, cuvintele; Cuvintele din noapte nu sînt Asemeni cuvintelor din zi: Ele au gheare de catifea, Mişcări feline şi ochi înţepători, Din stele. lar noaptea Vînează şi ea, Gîndurile. |
Ultima, incognita
Viaţa e incredibil de lungă - mi-ai zis, Dar eu am tăcut, neîncrezător. Poate nu ştii - ai insistat - Dar am martori stelele Că m-am născut înainte De răsăritul universului: Era teribil de întunecat spaţiul, Iar timpul nu era, nu l-am văzut; După un miliard de clipe - cineva - A strigat, ceva, n-am înţeles, îmi pare rău. Abia atunci o lumină sîngerie a erupt Acoperind distanţele iar timpul A început să curgă nebuneşte. *** Te văd, îmi faci un semn, Şi mîna ta acoperă o floare sălbatică. Nu, nu înţeleg, îmi pare rău; Tu îmi faci atunci un alt semn, Şi palmele încrucişate acoperă Zăpada netopită din munţi Şi linia întunecată a orizontului. În dimineaţa următoare Nu am găsit decît un fluture Strivit în iarba umedă, Semn că universul a murit Azi-noapte, încă o dată. |
In memoriam
Şi-a găsit sălaş în tîmpla mea O pasăre răpitoare; Respirîndu-mi visele Şi substanţa difuză A sufletului; În fiecare seară îşi întinde aripile Şi pleacă la vînătoare - de iluzii. Nimic nu este prea departe, Prea sus sau prea întunecat Pentru ea. Dimineaţa Îi privesc în oglindă penajul obosit - Cu o pensetă - îi desprind dintre gheare Cioburi mărunte din iluziile altora. Şi-mi este frică Să nu descopăr într-o zi Cum tot şi toate Sînt doar o iluzie Vînată în noapte De altă pasăre de pradă Din tîmpla altcuiva. |
Ursitorul de eclipse
Mimesis:
|
Inchizitorul de cuvinte
Mimesis: Iar iedera înfige rădăcini Perfid crescute-n-nevăzutele cuvinte. Sub ziduri au fost aruncate Cuvinte din piatră zdrobită Peste care apasă fără odihnă Cuvintele netencuite. În temniţi adînci Ferecate-n blesteme păgîne Sînt smuslse de cleşti înroşiţi Cuvinte tăiate în litere drepte - În carne de stele - Neştiut, locuieşte, Pe strada vecină cu Noaptea Şi Umbra de catedrală - Cu numere-n loc de prenume Sau nume - niciodată rostite. |
Rigoris Mundi (cruce tîrzie pentru umbra mea)
Mimesis: Drept candelă eu îţi aprind Cuvînt, Cuvinte-flori ţi-arunc peste mormînt Precoce şi rătăcitor. Sub crucea veche Prăbuşită-n piatra aspră Îţi trec cuvinte amintite Din mormînt - morminte triste În cuvinte-n care Tăceri adînci oficiază Cuvîntul Sfînt. Şi creşte, împietrit, tenace, Popor spectral - de stele Funerare. |