Ursitorul de eclipse

Mimesis:

Este doar noaptea-n care

Incinerez cenuşa absenţei tale;

Iluzii veştede atîrnă de arborii îngemănaţi

Cu spaime fără chip - sau nume spus în şoaptă.

Între priviri furişe; doar umbra-ţi este caldă,

Boltită-n forme dulci acoperind tot umbre

Înfrigurate.

Şi nici o şoaptă nu mai este necesară

- Cum nici un ţipăt nu ajută între noi;

Doar frica se închide în tăcere,

- Asemeni cu o aripă de înger negru -

Roteşte cercuri repezi

În jurul inimii stinghere.

Piane fumegă în stradă

Din clape-ngălbenite protestînd

În marş funebru - lividei Lune

Ce muşcă-nsîngerat din Soare

Cernind lumină tulbure

Destinelor pribege

lar astăzi este vineri, şi mîine este joi

- Se tînguie sirene false răstignite

Pe crude valuri de venin

Ce umplu cupa vieţii:

Un strop de rouă

- Un luciu stins de soare -

Aruncă un parfum păgîn

Peste cîmpia arsă.

Se mistuie petale-albastre-orele

În ochiul orb de ceas răzleţ

Cu ace-nmănunchiate ce arată

De două ori în fiecare zi

- Mereu tot mai exact -

Acelaşi timp, aceeaşi soartă.